Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 30:9-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Să nu arzi tămâie străină pe el, să nu aduci pe el nici ardere de tot, nici dar de mâncare și să nu torni nici o jertfă de băutură pe el.

10. Doar o dată pe an, Aaron va face ispășire pe coarnele altarului. Această ispășire anuală va trebui făcută cu sângele jertfei pentru ispășirea păcatului; de asemenea, ea va trebui făcută din neam în neam. Acesta este un lucru preasfânt înaintea Domnului. “

11. Domnul i-a mai zis lui Moise:

12. „Când vei face numărătoarea israeliților, fiecare va trebui să plătească Domnului, atunci când va fi numărat, un preț de răscumpărare pentru viața lui, pentru ca atunci când vei face numărătoarea nici o nenorocire să nu vină peste ei.

13. Fiecare dintre cei ce sunt numărați să dea o jumătate de șechel, după șechelul Lăcașului (un șechel este douăzeci de ghere); această jumătate de șechel va fi o jertfă pentru Domnul.

14. Fiecare dintre cei numărați, cei având vârsta de la douăzeci de ani în sus, să ofere această jertfă Domnului.

15. Când vei aduce Domnu lui această jertfă ca să faci ispășire pentru sufletele voastre, cel bogat să nu dea mai mult de o jumătate de șechel, iar cel sărac să nu dea mai puțin.

16. Să primești de la israeliți argintul pentru ispășire și să-l folosești pentru slujirea din Cortul Întâlnirii; aceasta va fi pentru israeliți o aducere-aminte înaintea Domnului a prețului de răscumpărare pentru sufletele lor.“

17. După aceea, Domnul i-a zis lui Moise:

18. „Să faci un lighean din bronz pentru spălat, al cărui piedestal să fie făcut tot din bronz. Să-l așezi între Cortul Întâlnirii și altar și să pui apă în el.

19. Aaron și fiii lui vor trebui să-și spele mâinile și picioarele cu apa din el.

20. Atunci când vor intra în Cortul Întâlnirii, să se spele cu apa aceasta ca să nu moară; vor trebui să facă acest lucru atunci când se vor apropia de altar ca să slujească sau când vor aduce Domnului jertfe mistuite de foc.

21. Așadar, să-și spele mâinile și picioarele ca să nu moară. Aceasta să fie o poruncă veșnică pentru Aaron, pentru fiii lui și pentru urmașii lor.“

22. Domnul i-a mai zis lui Moise:

23. „Ia cele mai fine mirodenii: ia cinci sute de șecheli de smirnă lichidă, apoi ia jumătate de cantitate, adică două sute cincizeci de șecheli de scorțișoară mirositoare, două sute cincizeci de șecheli de trestie mirositoare,

24. cinci sute de șecheli de cassia măsurați după șechelul Lăcașului și un hin de ulei de măsline.

25. Să faci din acestea un untdelemn sfânt pentru ungere, un amestec preparat la fel cum se face parfumul; să fie un untdelemn sfânt pentru ungere.

26. Cu el să ungi Cortul Întâlnirii, Chivotul Mărturiei,

27. masa și uneltele ei, sfeșnicul și uneltele lui, altarul tămâierii,

28. altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui și ligheanul cu piedestalul său.

Citiți capitolul complet Exodul 30