Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 29:4-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. să-i aduci apoi pe Aaron și pe fiii lui la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-i speli cu apă;

5. apoi să iei veșmintele și să-l îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul și cu pieptarul și să-l încingi cu brâul efodului;

6. să-i pui mitra pe cap și să fixezi cununa sfântă pe mitră;

7. să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap și să-l ungi.

8. Apoi să-i aduci și pe fiii lui și să-i îmbraci cu tunicile,

9. să-i încingi cu brâiele, pe Aaron și pe fiii lui, și să le pui scufiile; preoția va fi a lor printr-o poruncă veșnică. În acest fel trebuie să-i învestești pe Aaron și pe fiii săi în slujba Mea.

10. Să aduci vițelul înaintea Cortului Întâlnirii. Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul vițelului

11. și să înjunghie vițelul înaintea Domnului , la intrarea în Cortul Întâlnirii.

12. Să iei cu degetul din sângele vițelului și să ungi cu el coarnele altarului, după care să verși restul sângelui la baza altarului.

13. Să iei toată grăsimea de pe măruntaie, membrana ficatului și cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și să le arzi pe altar.

14. Iar carnea vițelului, pielea și balega să le arzi în foc, în afara taberei; este o jertfă pentru păcat.

15. Apoi să iei unul dintre berbeci, iar Aaron împreună cu fiii lui să-și pună mâinile pe capul acestuia;

16. va trebui să înjunghii berbecul, să-i iei sângele și să-l stropești pe altar de jur împrejur.

17. Apoi să tai berbecul în bucăți, să-i speli măruntaiele și picioarele și să le pui lângă celelalte bucăți și lângă cap.

18. Să arzi tot berbecul pe altar; este o ardere de tot pentru Domnul de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul.

19. Apoi să iei celălalt berbec, iar Aaron și fiii săi să-și pună mâinile pe capul acestuia.

20. Să înjunghii berbecul și să-i iei sângele, după care să ungi lobul urechii drepte a lui Aaron și lobul urechii drepte a fiilor lui, degetul mare al mâinii lor drepte și degetul mare al piciorului lor drept și să stropești restul sângelui pe altar, de jur împrejur.

Citiți capitolul complet Exodul 29