Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 29:17-23 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Apoi să tai berbecul în bucăți, să-i speli măruntaiele și picioarele și să le pui lângă celelalte bucăți și lângă cap.

18. Să arzi tot berbecul pe altar; este o ardere de tot pentru Domnul de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul.

19. Apoi să iei celălalt berbec, iar Aaron și fiii săi să-și pună mâinile pe capul acestuia.

20. Să înjunghii berbecul și să-i iei sângele, după care să ungi lobul urechii drepte a lui Aaron și lobul urechii drepte a fiilor lui, degetul mare al mâinii lor drepte și degetul mare al piciorului lor drept și să stropești restul sângelui pe altar, de jur împrejur.

21. Apoi să iei din sângele de pe altar și din untdelemnul pentru ungere și să-l stropești pe Aaron și veșmintele lui, precum și pe fiii săi și veșmintele acestora. Astfel, Aaron va fi sfânt, și tot așa vor fi veșmintele lui, fiii lui și veșmintele acestora.

22. De asemenea, să iei grăsimea berbecului: grăsimea cozii, grăsimea de pe măruntaie, membrana ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și spata dreaptă (pentru că este un berbec în vederea învestirii în slujire),

23. apoi să iei o turtă de pâine, o turtă făcută cu ulei și o turtă subțire din coșul azimelor, care este înaintea Domnului

Citiți capitolul complet Exodul 29