Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 29:1-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Pentru a-i sfinți ca să-Mi împlinească slujba de preoți, trebuie să faci următoarele: ia un vițel și doi berbeci fără meteahnă,

2. azime, turte nedospite, amestecate cu ulei și turte subțiri, nedospite, stropite cu ulei, făcute din făină de grâu aleasă;

3. să le pui într-un coș și să le aduci împreună cu vițelul și cu cei doi berbeci;

4. să-i aduci apoi pe Aaron și pe fiii lui la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-i speli cu apă;

5. apoi să iei veșmintele și să-l îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul și cu pieptarul și să-l încingi cu brâul efodului;

6. să-i pui mitra pe cap și să fixezi cununa sfântă pe mitră;

7. să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap și să-l ungi.

8. Apoi să-i aduci și pe fiii lui și să-i îmbraci cu tunicile,

9. să-i încingi cu brâiele, pe Aaron și pe fiii lui, și să le pui scufiile; preoția va fi a lor printr-o poruncă veșnică. În acest fel trebuie să-i învestești pe Aaron și pe fiii săi în slujba Mea.

10. Să aduci vițelul înaintea Cortului Întâlnirii. Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul vițelului

11. și să înjunghie vițelul înaintea Domnului , la intrarea în Cortul Întâlnirii.

Citiți capitolul complet Exodul 29