Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 27:1-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Să faci un altar din lemn de salcâm, lung de cinci coți și lat de cinci coți; suprafața altarului să fie pătrată, iar înălțimea lui să fie de trei coți.

2. La cele patru colțuri să-i faci niște coarne care să fie din aceeași bucată cu el, după care să-l poleiești cu bronz.

3. Să-i faci oale pentru scos cenușa, lopeți, vase, furculițe și fărașe pentru cărbuni; toate uneltele lui să i le faci din bronz.

4. Să-i faci un grătar din bronz, ca o rețea și pe el să torni patru inele de bronz, la cele patru colțuri ale sale.

5. Să-l pui sub pervazul altarului, astfel încât grătarul să fie la jumătatea înălțimii altarului.

6. Apoi să faci drugi pentru altar, drugi din lemn de salcâm pe care să-i poleiești cu bronz.

7. Drugii să fie introduși prin inelele de pe laturile altarului, pentru ca acesta să poată fi dus.

8. Altarul să fie făcut din scânduri, gol pe dinăuntru, așa cum ți-a fost arătat pe munte.

9. Curtea Tabernaculului să o faci astfel: în partea de sud, pe o lungime de o sută de coți, să pui draperii din fir de in subțire răsucit.

10. Cei douăzeci de stâlpi cu cele douăzeci de piedestale ale lor să fie din bronz, iar cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint.

11. În partea de nord, pe o lungime de o sută de coți, să pui draperiile cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de piedestale din bronz ale acestora; cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint.

Citiți capitolul complet Exodul 27