Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 23:1-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Să nu răspândiți minciuni. Să nu te alături celui rău pentru a fi un martor mincinos.

2. Să nu te iei după mulțime, când aceasta săvârșește răul; când depui mărturie la judecată, să nu treci de partea celor mulți ca să pervertești dreptatea

3. și nici să nu-l favorizezi pe cel sărac la judecată.

4. Dacă întâlnești boul sau măgarul rătăcit al dușmanului tău, să i-l duci înapoi.

5. Dacă vezi măgarul celui ce te urăște căzut sub povară, să nu-l lași acolo, ci să-l ajuți să o ia de pe el.

6. Să nu calci în picioare dreptatea săracului la judecată.

7. Păzește-te de sentințe greșite și nu-l ucide pe cel nevinovat sau pe cel drept, căci Eu oricum nu-l voi considera drept pe cel vinovat.

8. Să nu iei mită, pentru că mita orbește pe cei ce văd și sucește cuvintele celor drepți.

9. Să nu-l asuprești pe străin, căci voi înțelegeți starea străinului, deoarece și voi ați fost străini în țara Egiptului.

10. Timp de șase ani să semeni pământul și să-i aduni rodul,

11. dar în al șaptelea an să-l lași să se odihnească nesemănat, pentru ca săracul din poporul tău să poată mânca, iar ceea ce mai rămâne să fie mâncat de animalele sălbatice. Să faci la fel cu via și cu măslinii.

Citiți capitolul complet Exodul 23