Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 2:13-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. A doua zi, pe când ieșea din nou, a văzut doi evrei bătându-se. El l-a întrebat pe cel vinovat: – De ce-ți lovești semenul?

14. Acesta i-a răspuns: – Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi? Vrei să mă ucizi și pe mine așa cum l-ai ucis pe egiptean? Atunci Moise s-a temut și și-a zis: „Cu siguranță că acest lucru este cunoscut.“

15. Când a aflat Faraon acest lucru, a căutat să-l omoare pe Moise. Însă Moise a fugit de Faraon și s-a refugiat în țara Midian; el s-a așezat lângă o fântână.

16. Preotul din Midian avea șapte fiice. Ele au venit la fântână, au scos apă și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor.

17. Au sosit însă acolo niște păstori care le-au izgonit; Moise s-a ridicat, le-a luat apărarea și apoi le-a adăpat turmele.

18. Când ele s-au întors la tatăl lor, Reuel, acesta le-a întrebat: – Cum se face că ați venit mai repede astăzi?

19. Ele i-au răspuns: – Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor, ne-a scos apă și ne-a adăpat turma.

20. Atunci el le-a spus fiicelor sale: – Și unde este acum omul acela? Cum de l-ați lăsat acolo? Invitați-l la masă!

21. Moise a fost de acord să locuiască la acel om și acesta i-a dat-o de soție pe fiica sa, Sefora.

22. Ea a născut un fiu, iar Moise i-a pus numele Gherșom, zicându-și: „Sunt un străin într-o țară străină.“

23. După o perioadă lungă de timp, monarhul Egiptului a murit. Israeliții încă gemeau în sclavia lor și strigau după ajutor; strigătul lor din cauza sclaviei a ajuns la cunoștința lui Dumnezeu.

24. Dumnezeu le-a auzit geamătul și Și-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov.

25. Astfel, Dumnezeu a luat aminte la starea israeliților și I-a păsat de ei.

Citiți capitolul complet Exodul 2