Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 2:10-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Când copilul a crescut, ea l-a adus la fiica lui Faraon și el a devenit fiul acesteia; ea i-a pus numele Moise, deoarece l-a scos din apă.

11. Într-o zi, pe când crescuse deja, Moise a ieșit să vadă greutățile celor din poporul său; el a văzut cum un egiptean îl bătea pe un evreu, unul dintre cei din poporul său.

12. S-a uitat într-o parte și într-alta și, nevăzând pe nimeni, l-a ucis pe egiptean și l-a ascuns în nisip.

13. A doua zi, pe când ieșea din nou, a văzut doi evrei bătându-se. El l-a întrebat pe cel vinovat: – De ce-ți lovești semenul?

14. Acesta i-a răspuns: – Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi? Vrei să mă ucizi și pe mine așa cum l-ai ucis pe egiptean? Atunci Moise s-a temut și și-a zis: „Cu siguranță că acest lucru este cunoscut.“

15. Când a aflat Faraon acest lucru, a căutat să-l omoare pe Moise. Însă Moise a fugit de Faraon și s-a refugiat în țara Midian; el s-a așezat lângă o fântână.

16. Preotul din Midian avea șapte fiice. Ele au venit la fântână, au scos apă și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor.

17. Au sosit însă acolo niște păstori care le-au izgonit; Moise s-a ridicat, le-a luat apărarea și apoi le-a adăpat turmele.

18. Când ele s-au întors la tatăl lor, Reuel, acesta le-a întrebat: – Cum se face că ați venit mai repede astăzi?

Citiți capitolul complet Exodul 2