16. Faptul că Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui puternică, este pentru noi ca un semn pe mână și ca un semn pe frunte.»“
17. Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească și să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“
18. Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roșie. Israeliții au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război.
19. Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliți să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luați oasele mele de aici.“
20. Ei au ieșit spre Sucot și și-au așezat tabăra la Etam, la marginea pustiei.
21. Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea.
22. Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.