1. Domnul i-a zis lui Moise:
2. „Să-Mi pui deoparte orice întâi născut de-al israeliților, care este băiat; primul rod al pântecelui, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu.“
3. Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa sclaviei, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mâna Sa puternică; să nu se mănânce pâine dospită.
4. Astăzi ieșiți, în luna Abib.
5. Când Domnul vă va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat părinților voștri că v-o va da – o țară în care curge lapte și miere – să țineți această sărbătoare în luna aceasta.
6. Șapte zile să mâncați azime, iar în a șaptea zi să țineți o sărbătoare în cinstea Domnului.
7. Timp de șapte zile să mâncați azime; să nu se găsească la voi pâine dospită și nici un fel de aluat să nu fie văzut pe teritoriul vostru.
8. Fiecare să spună copilului său în ziua aceea: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut DOMNUL pentru mine când am ieșit din Egipt.»
9. Să fie pentru voi ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele voastre; căci, cu mâna Lui puternică, v-a scos Domnul din Egipt.