Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10

Vechiul Testament

Noul Testament

Estera 1 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Împrejurările destituirii împărătesei Vaști

1. Iată ce s-a întâmplat pe vremea lui Ahașveroș, – acel Ahașveroș care domnea din India până în Cuș, peste o sută douăzeci și șapte de provincii–,

2. în perioada în care împăratul Ahașveroș stătea pe scaunul lui de domnie din citadela Susei.

3. În al treilea an al domniei sale, Ahașveroș a dat un ospăț în cinstea tuturor demnitarilor și a slujitorilor săi. Comandanții oștirii Persiei și ai Mediei, nobilii și conducătorii provinciilor se aflau cu toții acolo, înaintea împăratului.

4. Timp de mai multe zile, mai precis timp de o sută optzeci de zile, împăratul le-a arătat strălucita bogăție a împărăției sale și neprețuita glorie a măreției sale.

5. Când zilele acestea s-au încheiat, împăratul a pregătit întregului popor care se afla în citadela Susei, celor mari și celor mici deopotrivă, un ospăț de șapte zile, în curtea grădinii palatului împărătesc.

6. Covoare de bumbac, colorate în alb și violet, erau prinse cu funii din in subțire și din purpură de niște verigi de argint, pe stâlpi de marmură. Paturi de aur și de argint stăteau pe un paviment de porfir, de marmură, de sidef și de piatră neagră.

7. Băuturile se serveau din vase de aur, fiecare vas fiind diferit de celălalt. Vinul împărătesc se găsea din belșug, mulțumită dărniciei împăratului.

8. Băutura era oferită în urma unui decret imperial, fără opreliști, căci împăratul ordonase tuturor mai marilor de la palat să facă pe plac fiecărui oaspete.

9. Împărăteasa Vaști a dat și ea un ospăț femeilor în palatul imperial al împăratului Ahașveroș.

10. În ziua a șaptea, în timp ce inima îi era veselă din pricina vinului, împăratul le-a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta, lui Abagta, lui Zetar și lui Carcas, cei șapte eunuci care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș,

11. să o aducă înaintea împăratului pe împărăteasa Vaști, purtând coroana împărătească, pentru ca popoarele și demnitarii să-i vadă frumusețea, căci ea era frumoasă la înfățișare.

12. La aflarea poruncii împăratului, trimisă prin eunuci, împărăteasa Vaști a refuzat să vină, iar împăratul s-a mâniat foarte tare.

13. Atunci împăratul a vorbit cu înțelepții săi, cunoscători ai obiceiurilor vremii, căci așa se obișnuia, și anume ca împăratul să se sfătuiască cu toți cei ce cunoșteau legea și dreptatea.

14. În apropierea lui se aflau Karșena, Șetar, Admata, Tarșiș, Meres, Marsena și Memucan, cei șapte demnitari ai Persiei și ai Mediei, care vedeau fața împăratului și care aveau locul întâi în împărăție.

15. – Cum trebuie pedepsită, după lege, împărăteasa Vaști, pentru că nu a împlinit porunca împăratului Ahașveroș trimisă prin eunuci?

16. Memucan a răspuns în prezența împăratului și a demnitarilor astfel: – Nu numai față de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vaști, ci și față de toți demnitarii și de toate popoarele din toate provinciile împăratului Ahașveroș,

17. pentru că fapta împărătesei se va răspândi la toate soțiile acestora, astfel că ele vor începe să-și disprețuiască soții și să zică: „Împăratul Ahașveroș i-a zis împărătesei Vaști să se înfățișeze înaintea lui, dar ea nu a venit!“

18. Când vor fi auzit despre fapta împărătesei, soțiile nobililor Persiei și ai Mediei vor vorbi și ele la fel tuturor demnitarilor împăratului, iar lucrul acesta va da naștere la mult dispreț și neînțelegere.

19. Dacă împăratul găsește că este bine, să dea un decret imperial, care să fie înscris în legislația medo­persană pentru a nu fi încălcat, decret în care să se spună că Vaști nu va mai putea intra niciodată în prezența împăratului Ahașveroș, și că demnitatea ei de împărăteasă va fi dată, de către împărat, alteia, mai vrednică decât ea.

20. Decretul împăratului va fi auzit în tot imperiul său, cât este el de mare, și astfel toate soțiile le vor da cinste soților lor, de la cel mai mare până la cel mai mic.

21. Sfatul a fost apreciat de împărat și de demnitari, iar împăratul a făcut după sfatul lui Memucan.

22. El a trimis scrisori în toate provinciile supuse împăratului, fiecărei provincii în scrierea provinciei respective și fiecărui popor în limba poporului respectiv, vestind că fiecare bărbat trebuie să fie stăpân în familia lui și trebuie să vorbească limba propriului său popor.