Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 9:19-29 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. La vederea mâniei și furiei Domnului m-am înspăimântat, fiindcă era plin de mânie împotriva voastră până acolo, încât să vă nimicească. Dar Domnul m-a ascultat și de data aceasta.

20. De asemenea, Domnul a fost foarte supărat și pe Aaron, încât a dorit să-l omoare, dar m-am rugat atunci și pentru el.

21. Am luat vițelul pe care-l făcuserăți, isprava păcatului vostru, și l-am ars în foc. L-am sfărâmat bine, l-am măcinat până s-a făcut cenușă și am aruncat cenușa în pârâul care curgea din munte.

22. Apoi, la Tabera, la Masa și la Chibrot-Hataava ați provocat iarăși mânia Domnului.

23. Iar când v-a trimis Domnul de la Kadeș-Barnea, zicându-vă: «Duceți-vă și luați în stăpânire țara pe care v-am dat-o!», v-ați împotrivit din nou poruncii Lui. Nu v-ați încrezut în El și nu ați ascultat de glasul Lui.

24. V-ați împotrivit Domnului de când vă cunosc.

25. M-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului patruzeci de zile și patruzeci de nopți, pentru că Domnul spusese că vrea să vă nimicească.

26. M-am rugat Domnului și I-am zis: «Stăpâne Doamne , nu distruge poporul Tău, moștenirea Ta, pe care ai izbăvit-o cu puterea Ta cea mare și ai scos-o din Egipt cu mână tare.

27. Adu-Ți aminte de slujitorii Tăi, Avraam, Isaac și Iacov. Nu privi la încăpățânarea acestui popor, nici la răutatea și păcatul lui,

28. ca nu cumva în țara din care ne-ai scos să se spună: ‘Pentru că Domnul nu avea putere să-i ducă în țara pe care le-a promis-o și pentru că îi ura, de aceea i-a scos din Egipt, ca să-i omoare în pustie.’

29. Totuși ei sunt poporul Tău, moștenirea Ta, pe care ai izbăvit-o cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins.»

Citiți capitolul complet Deuteronom 9