Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 5:23-33 Noua Traducere în limba Română (NTR)

23. Când ați auzit glasul din mijlocul întunericului, în timp ce muntele ardea, căpeteniile semințiilor voastre și cei din sfatul bătrânilor s-au apropiat de mine

24. și mi-au zis: «Iată că Domnul , Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava și măreția Sa și noi am auzit glasul Lui din mijlocul focului. În ziua aceasta am văzut că Dumnezeu a vorbit omului și el a rămas în viață.

25. Dar acum, de ce trebuie să murim? Căci focul Lui cel mare ne va mistui și ne va omorî dacă vom continua să ascultăm glasul Domnului , Dumnezeul nostru.

26. Cine este omul care să fi auzit, ca și noi, glasul Dumnezeului celui Viu, vorbind din mijlocul focului și să trăiască?

27. Apropie-te tu și ascultă tot ceea ce Domnul , Dumnezeul nostru, va vorbi. Apoi să ne spui și nouă tot ceea ce El îți va zice, iar noi vom asculta și vom împlini.»

28. Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-ați spus și mi-a vorbit: «Am auzit cuvintele pe care ți le-a spus poporul acesta. Tot ceea ce au vorbit este bine.

29. O, dacă ar rămâne ei cu aceeași inimă, să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele în toate zilele vieții lor, ca să fie fericiți pentru totdeauna ei împreună cu fiii lor.

30. Du-te și spune-le să se întoarcă fiecare la cortul lui.

31. Tu însă rămâi aici cu Mine ca să-ți dau toate legile, poruncile și hotărârile pe care trebuie să-i înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau în stăpânire.»

32. Deci vegheați ca să faceți așa cum v-a poruncit Domnul , Dumnezeul vostru. Să nu vă abateți nici la dreapta, nici la stânga.

33. Să umblați în toate căile pe care vi le-a poruncit Domnul , Dumnezeul vostru, ca să trăiți, să fiți fericiți și să aveți multe zile în țara pe care o veți stăpâni.

Citiți capitolul complet Deuteronom 5