Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 33:1-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Aceasta este binecuvântarea pe care Moise, omul lui Dumnezeu, a rostit-o pentru Israel, înainte de moartea sa.

2. El a vorbit astfel: „ Domnul a venit din Sinai și a răsărit peste ei din Seir. A strălucit din muntele Paran și a venit din mijlocul zecilor de mii de sfinți, din sud, de pe versanții munților Lui.

3. Da, El Își iubește poporul, toți sfinții sunt în mâna Ta, ei s-au plecat la picioarele Tale și au primit cuvintele Tale.

4. Moise ne-a dat Legea, moștenirea adunării lui Iacov.

5. El era Împărat peste Ieșuruncând se adunau conducătorii poporului împreună cu semințiile lui Israel.

6. Să trăiască Ruben și să nu moară, iar bărbații lui să fie fără număr.

7. Despre Iuda a zis: Ascultă, Doamne , glasul lui Iuda și întoarce-l la poporul lui. Întărește-i mâinile și ajută-l împotriva dușmanilor lui.

8. Despre Levi a zis: Tumim și Urim au fost încredințate bărbatului pios, pe care l-ai încercat la Masa și l-ai certat la apele Meribei.

9. El a spus despre tatăl său și despre mama sa «Nu i-am văzut!», pe frații lui nu i-a recunoscut, iar de copiii lui n-a dorit să știe, fiindcă a împlinit Cuvântul Tău și a păzit legământul Tău.

10. El învață pe Iacov poruncile Tale și pe Israel Legea Ta. El așază tămâie înaintea Ta și jertfe pe altarul Tău.

11. Doamne , binecuvântează tăria lui și primește lucrarea mâinilor lui. Zdrobește coapsele celor ce se ridică împotriva lui și cei ce-l urăsc să nu se mai ridice.

12. Despre Beniamin a zis: Preaiubitul Domnului va locui în siguranță lângă El, Domnul îl va ocroti în toate zilele și el se va odihni între umerii Lui.

13. Despre Iosif a zis: Binecuvântat de Domnul să fie pământul lui, cu roua îmbelșugată a cerului de susși cu apele adânci de jos,

14. cu cele mai bune roade ale soarelui și cu cele mai bune recolte ale fiecărei luni,

Citiți capitolul complet Deuteronom 33