Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 31:4-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. Domnul va face cu ele tot așa cum le-a făcut lui Sihon și Og, regii amoriți, și țărilor lor, pe care le-a distrus.

5. Domnul vi le va da vouă, iar voi să faceți potrivit cu toate poruncile pe care vi le-am dat.

6. Întărește-te și încurajează-te! Să nu-ți fie teamă și să nu te înspăimânți din cauza lor, fiindcă Domnul , Dumnezeul tău, va merge împreună cu tine; El nu te va părăsi, nici nu te va uita.“

7. Moise l-a chemat pe Iosua și i-a vorbit înaintea întregului Israel: „Fii tare și curajos, pentru că tu vei merge cu poporul acesta în țara pe care Domnul a promis-o strămoșilor lor că le-o va da și îi vei conduce la moștenirea lor.

8. Domnul Însuși va merge înaintea ta și va fi cu tine; El nu te va părăsi, nici nu te va uita; să nu-ți fie teamă și să nu te înspăimânți!“

9. Moise a scris Legea aceasta și a încredințat-o preoților leviți, care duceau Chivotul Legământului cu Domnul , și sfatului bătrânilor lui Israel.

10. El le-a poruncit astfel: „La fiecare șapte ani, în anul iertării, la Sărbătoarea Corturilor,

11. când întreg Israelul va veni înaintea Domnului , Dumnezeul vostru, în locul pe care El îl va alege, să citiți această Lege înaintea întregului popor, în auzul lor.

12. Să convocați poporul – bărbații, femeile, copiii și străinul din cetățile voastre – ca să asculte și să învețe să se teamă de Domnul , Dumnezeul vostru, și să păzească toate cuvintele acestei Legi, împlinindu-le.

13. În acest fel și copiii lor, care nu o cunosc, o vor auzi și vor învăța să se teamă de Domnul , Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veți trăi în țara pentru care ați trecut Iordanul ca s-o stăpâniți.“

14. Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că se apropie ziua morții tale. Cheamă-l pe Iosua și înfățișați-vă la Cortul Întâlnirii, ca să-l împuternicesc.“ Moise și Iosua au venit și s-au înfățișat la Cortul Întâlnirii.

15. Atunci Domnul S-a arătat în Cort într-un stâlp de nor, iar stâlpul de nor s-a oprit la intrarea Cortului.

16. Domnul i-a vorbit lui Moise: „Iată, tu vei muri, iar poporul acesta se va ridica și se va prostitua înaintea zeilor străini din țara în care vor intra. Mă vor părăsi și vor rupe legământul pe care l-am încheiat cu ei.

17. În ziua aceea mă voi aprinde de mânie împotriva lor și îi voi părăsi, Îmi voi ascunde fața de ei și vor fi nimiciți. Multe rele și necazuri vor veni peste ei și atunci vor începe să se întrebe: «Oare nu ne-au ajuns aceste nenorociri din cauză că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?»

18. Iar Eu Îmi voi ascunde fața de ei în ziua aceea, din cauza tuturor răutăților pe care le-au săvârșit întorcându-se spre alți dumnezei.

19. Acum scrieți pentru voi cântarea aceasta și învățați-i pe israeliți s-o cânte, pentru ca astfel, cântarea aceasta să fie pentru Mine un martor împotriva lor.

20. Când îi voi duce în țara unde curge lapte și miere, pe care am promis-o strămoșilor lor și când vor mânca, se vor sătura și se vor îngrășa, ei se vor întoarce spre alți dumnezei și le vor sluji, iar pe Mine Mă vor disprețui și vor rupe legământul Meu.

Citiți capitolul complet Deuteronom 31