Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 30:13-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. Și nu este nici de partea cealaltă a mării, ca să zici: «Cine va traversa marea ca să ne-o aducă și astfel să o auzim și s-o împlinim?»

14. Dimpotrivă, Cuvântul este foarte aproape de tine; este în gura ta și în inima ta, ca să-l poți împlini.

15. Iată, astăzi îți pun înainte viața și binele, moartea și răul.

16. Pentru că astăzi îți poruncesc să-L iubești pe Domnul , Dumnezeul tău, să umbli în căile Lui și să păzești poruncile, hotărârile și legile Lui; atunci vei trăi și te vei înmulți, iar Domnul , Dumnezeul tău, te va binecuvânta în țara în care ai intrat s-o iei în stăpânire.

17. Dar dacă inima ta se va schimba și nu vei asculta, dacă te vei abate închinându-te și slujind altor dumnezei,

18. atunci îți fac cunoscut astăzi că vei fi nimicit și nu vei locui multe zile în țara pentru care ai traversat Iordanul, ca să intri în ea și s-o iei în stăpânire.

19. Chem astăzi cerul și pământul ca martori împotriva voastră, că v-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Acum alege viața, ca să trăiești atât tu, cât și urmașii tăi,

20. iubindu-L pe Domnul , Dumnezeul tău, ascultând glasul Lui și alipindu-te de El. Căci El este viața ta și lungimea zilelor tale în țara pe care Domnul a promis-o strămoșilor tăi, Avraam, Isaac și Iacov, că le-o va da.“

Citiți capitolul complet Deuteronom 30