Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 29:5-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Timp de patruzeci de ani cât v-am condus prin pustie, hainele nu s-au învechit pe voi și nici încălțămintea nu s-a tocit în picioarele voastre.

6. Nu v-ați hrănit cu pâine și n-ați băut nici vin, nici băutură tare. În acest timp ați cunoscut că Domnul este Dumnezeul vostru.

7. Când am ajuns în locul acesta, Sihon, regele Heșbonului, și Og, regele Bașanului, ne-au ieșit înainte ca să se lupte cu noi, dar noi i-am învins.

8. Le-am luat țara și am dat-o ca moștenire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase.

9. Să păziți cuvintele acestui legământ și să le împliniți ca să prosperați în tot ceea ce veți face.

10. Astăzi stați în prezența Domnului , Dumnezeul vostru, voi toți – căpeteniile semințiilor voastre și bătrânii voștri, dregătorii voștri împreună cu toți bărbații lui Israel,

11. copiii și soțiile voastre și străinul care este în mijlocul taberei voastre, de la cel ce vă taie lemne, până la cel ce vă scoate apă –

12. ca să intrați în legământ cu Domnul , Dumnezeul vostru, legământ încheiat prin jurământ și făcut cu voi astăzi

13. și ca să vă facă astăzi, poporul Lui, după cum v-a promis și a jurat strămoșilor voștri, Avraam, Isaac și Iacov.

14. Nu numai cu voi închei legământul acesta, încheiat prin jurământ,

Citiți capitolul complet Deuteronom 29