Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 15:5-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. bineînțeles, numai dacă vei asculta întru totul de glasul Domnului , Dumnezeul tău, păzind și împlinind toate poruncile acestea, pe care eu ți le dau astăzi.

6. Căci Domnul , Dumnezeul vostru, vă va binecuvânta după cum v-a promis și veți putea împrumuta multor neamuri, dar voi nu veți lua cu împrumut. Veți domni peste multe neamuri, dar nimeni nu va stăpâni peste voi.

7. Dacă va exista printre voi vreun sărac, dintre frații voștri, într-una din cetățile voastre, în țara pe care v-o dă Domnul , Dumnezeul vostru, să nu vă împietriți inimile și să nu vă închideți mâna față de fratele vostru sărac.

8. Ci să-ți deschizi mâna ca să-l împrumuți cu tot ceea ce are nevoie.

9. Ai grijă ca nu cumva să te gândești cu răutate în inima ta și să spui: «Of, se apropie anul al șaptelea, anul iertării datoriilor!» și ca nu cumva să privești cu ochi rău pe fratele tău nevoiaș și să nu-l împrumuți. Atunci el va striga către Domnul și vei fi vinovat de păcat.

10. Să-i dai cu dărnicie, nu cu părere de rău în inimă, căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul , Dumnezeul tău, în toate lucrările tale și în orice lucru pe care vei pune mâna.

11. Întotdeauna vor exista săraci în țară; de aceea îți poruncesc să fii darnic față de fratele tău sărac și față de cel nevoiaș din țara ta.

12. Dacă unul dintre cei din poporul tău, evreu sau evreică, ți se va vinde, să te slujească timp de șase ani, iar în al șaptelea an să-l eliberezi.

13. Când îl vei elibera să nu-l trimiți cu mâna goală;

14. să-i dai produse din turma ta, din aria ta și din teascul tău, cu care Domnul , Dumnezeul tău, te-a binecuvântat.

Citiți capitolul complet Deuteronom 15