Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 12:14-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. ci să aduceți arderile de tot în locul pe care Domnul îl va alege într-una din semințiile voastre și acolo să împliniți tot ceea ce vă poruncesc.

15. Totuși toți aceia care vor dori vor putea să jertfească și să mănânce carne în cetățile lor potrivit cu binecuvântarea pe care Domnul , Dumnezeul vostru, le-o va da; atât cei necurați, cât și cei curați vor putea să mănânce din carne așa cum se mănâncă din gazelă și din cerb.

16. Dar să nu mâncați sângele, ci să-l vărsați pe pământ așa cum faceți cu apa.

17. Nu veți putea să mâncați în cetățile voastre zeciuielile din grâne, din must, din ulei, din întâii născuți ai cirezilor și ai turmelor voastre, nici din ceea ce aduceți pentru împlinirea unui jurământ, nici din darurile de bunăvoie sau din contribuțiile voastre.

18. Pe acestea să le mâncați în prezența Domnului , Dumnezeul vostru, în locul pe care El îl va alege; să le mâncați atât voi, fiii și fiicele voastre, slujitorii și slujitoarele voastre, precum și leviții din cetățile voastre. Să vă bucurați în prezența Domnului , Dumnezeul vostru, de toate realizările voastre.

19. Aveți grijă să nu-l părăsiți niciodată pe levit în tot timpul cât veți trăi pe pământ.

20. După ce Domnul , Dumnezeul vostru, vă va mări teritoriul, așa cum v-a promis și veți dori să mâncați carne, veți putea să mâncați carne după cum doriți.

21. Dacă locul pe care Domnul , Dumnezeul vostru, îl va alege pentru a-Și așeza Numele acolo va fi prea departe de voi, veți putea să jertfiți, așa cum v-am poruncit, din cirezile și turmele voastre, pe care El vi le-a dat și veți putea mânca din ele în cetățile voastre, după cum doriți.

22. Dar va trebui să le mâncați așa cum se mănâncă gazela și cerbul. Vor putea mânca atât cei necurați, cât și cei curați.

23. Ai grijă ca nu cumva să mănânci cu sânge, deoarece sângele este viața; să nu mănânci viața împreună cu carnea.

24. Să nu mănânci cu sânge, ci să verși sângele pe pământ așa cum faci cu apa.

25. Să nu mănânci cu sânge, ca să fii fericit atât tu, cât și urmașii tăi, căci astfel vei înfăptui ce este drept în ochii Domnului.

26. Însă lucrurile tale sfinte și ceea ce vei aduce pentru împlinirea unui jurământ va trebui să le iei și să le aduci în locul pe care Domnul îl va alege.

27. Să îți aduci arderea de tot, carnea împreună cu sângele, pe altarul Domnului , Dumnezeul tău. Sângele pentru jertfă trebuie vărsat pe altarul Domnului , Dumnezeul tău, iar carnea trebuie s-o mănânci.

28. Să păzești și să asculți toate aceste cuvinte, pe care eu ți le poruncesc, ca să fii fericit pentru totdeauna atât tu, cât și urmașii tăi, înfăptuind ceea ce este bine și drept în ochii Domnului , Dumnezeul tău.

Citiți capitolul complet Deuteronom 12