Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 11:9-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. și ca să aveți multe zile în țara pe care Domnul a promis-o strămoșilor voștri că le-o va da atât lor, cât și seminței lor, o țară în care curge lapte și miere.

10. Căci țara în care veți intra pentru a o stăpâni, nu se aseamănă cu țara Egiptului, de unde ați venit și pe care ați semănat-o și irigat-o cu piciorul, ca pe o grădină de zarzavat.

11. Țara în care veți intra ca s-o moșteniți are munți și văi care adună apa ploilor.

12. De acest ținut se îngrijește Domnul , Dumnezeul vostru. Ochii Lui veghează continuu peste el de la începutul anului până la sfârșitul lui.

13. Dacă veți împlini poruncile pe care eu vi le dau astăzi, iubindu-L pe Domnul , Dumnezeul vostru, slujindu-I din toată inima și din tot sufletul,

14. atunci El vă va trimite ploaie pe pământ la timpul potrivit, ploaie timpurie și ploaie târzie, ca să puteți strânge grânele, mustul și uleiul

15. și să crească iarbă pe câmp pentru vitele voastre. Astfel veți mânca și vă veți sătura.

16. Fiți atenți să nu vă înșelați în inimile voastre și astfel să vă abateți ca să slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor.

17. Căci atunci mânia Domnului se va aprinde împotriva voastră; El va închide cerurile și nu va mai ploua, iar pământul nu își va mai da rodul și veți fi nimiciți repede din țara cea bună pe care v-a dat-o.

18. Întipăriți-vă cuvintele acestea în inima și în sufletul vostru. Să vi le legați de mână ca semn de aducere-aminte și să vi le fixați pe frunte.

19. Să-i învățați pe copiii voștri, vorbindu-le despre ele când veți fi acasă sau în călătorie, când vă veți culca sau vă veți trezi.

20. Să le scrieți pe ușorii caselor voastre și pe porțile cetăților voastre.

Citiți capitolul complet Deuteronom 11