Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 11:7-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Fiindcă ați văzut cu ochii voștri toate aceste lucrări, pe care le-a făcut Domnul ,

8. să păziți toate poruncile pe care eu vi le dau astăzi, ca să fiți puternici și să puteți intra în posesia țării spre care veți trece pentru a o lua în stăpânire

9. și ca să aveți multe zile în țara pe care Domnul a promis-o strămoșilor voștri că le-o va da atât lor, cât și seminței lor, o țară în care curge lapte și miere.

10. Căci țara în care veți intra pentru a o stăpâni, nu se aseamănă cu țara Egiptului, de unde ați venit și pe care ați semănat-o și irigat-o cu piciorul, ca pe o grădină de zarzavat.

11. Țara în care veți intra ca s-o moșteniți are munți și văi care adună apa ploilor.

12. De acest ținut se îngrijește Domnul , Dumnezeul vostru. Ochii Lui veghează continuu peste el de la începutul anului până la sfârșitul lui.

13. Dacă veți împlini poruncile pe care eu vi le dau astăzi, iubindu-L pe Domnul , Dumnezeul vostru, slujindu-I din toată inima și din tot sufletul,

14. atunci El vă va trimite ploaie pe pământ la timpul potrivit, ploaie timpurie și ploaie târzie, ca să puteți strânge grânele, mustul și uleiul

Citiți capitolul complet Deuteronom 11