Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 6:18-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

18. Apoi împăratul s-a retras în palatul său și a petrecut noaptea fără să mănânce și fără să i se aducă vreo dansatoare; nu a avut deloc somn.

19. La revărsatul zorilor, împăratul s-a sculat și s-a dus în grabă la groapa cu lei.

20. S-a apropiat de groapă și l-a strigat pe Daniel cu durere în glas. Împăratul i-a zis astfel lui Daniel: – Daniele, rob al Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău, Căruia Îi slujești neîncetat, să te scape de lei?

21. Daniel i-a răspuns împăratului: – Să trăiești veșnic, împărate!

22. Dumnezeul meu l-a trimis pe îngerul Său care a închis gura leilor, iar aceștia nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici împotriva ta, împărate, nu am făcut nimic rău!

23. Atunci împăratul s-a bucurat mult din pricina lui Daniel și a poruncit să-l scoată din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că s-a încrezut în Dumnezeul său.

24. Împăratul a poruncit să fie aduși înaintea sa oamenii care-l acuzaseră pe Daniel. Aceștia au fost aruncați apoi în groapa cu lei, atât ei, cât și fiii și soțiile lor. Nici nu au ajuns bine pe fundul gropii, că leii i-au și apucat și le-au sfărâmat toate oasele.

25. După aceea, împăratul Darius a scris tuturor popoarelor, neamurilor și oamenilor de orice limbă care locuiau pe tot cuprinsul țării: „Pacea să vă fie înmulțită!

26. Poruncesc ca în orice parte a împărăției mele oamenii să tremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel Viu, Care dăinuie în veci! Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârșit.

Citiți capitolul complet Daniel 6