Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 5:13-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. Daniel a fost adus înaintea împăratului, iar acesta l-a întrebat pe Daniel: – Tu ești acel Daniel, unul dintre exilații lui Iuda pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul?

14. Am auzit că ai în tine duhul zeilor și că s-a găsit în tine lumină, agerime și înțelepciune deosebită.

15. Până acum au fost aduși înaintea mea înțelepți și descântători, ca să citească scrierea aceasta și să-mi facă cunoscută interpretarea ei, dar nu au putut să-mi spună interpretarea cuvintelor.

Citiți capitolul complet Daniel 5