Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 11:12-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Când oștirea va fi înfrântă, inima regelui din sud se va îngâmfa; va doborî zeci de mii, dar tot nu va fi biruitor.

13. Regele din nord va strânge o altă oștire, mai mare decât cea dintâi și, după câțiva ani, va înainta cu această mare oștire și cu multe provizii.

14. În vremurile acelea, mulți se vor ridica împotriva regelui din sud. Niște oameni violenți din poporul tău se vor răscula ca să împlinească viziunea, însă vor cădea.

15. Când regele din nord va veni, va ridica rampe de asalt și va cuceri o cetate fortificată. Forțele regelui din sud nu-i vor putea sta împotrivă și nici chiar trupele cele mai alese nu i se vor putea împotrivi.

16. Cel ce va veni împotriva lui va face cum îi va plăcea și nu-i va sta nimeni împotrivă. El se va opri în țara cea minunată, având puterea de a distruge.

17. Va avea de gând să vină cu toată puterea regatului său și va face o alianță cu el. Îi va da pe una din fiicele sale de soție, ca să-i distrugă regatul, dar lucrul acesta nu va reuși și nu-l va ajuta.

18. Apoi își va întoarce privirile înspre ostroave și va cuceri multe dintre ele, dar un comandant va pune capăt batjocurii lui, astfel încât aceasta se va răsfrânge asupra lui însuși.

Citiți capitolul complet Daniel 11