Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 10:9-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Am auzit apoi sunetul cuvintelor sale, iar când am auzit sunetul cuvintelor sale, am căzut leșinat cu fața la pământ.

10. Atunci o mână m-a atins și m-a așezat pe genunchii și pe mâinile mele tremurânde.

11. El mi-a zis: – Daniele, om plăcut lui Dumnezeu, ia aminte la cuvintele pe care ți le voi spune! Stai în picioare, căci acum am fost trimis la tine! Când mi-a vorbit astfel, m-am ridicat tremurând.

12. Apoi a continuat: – Nu te teme, Daniele, căci cuvintele tale au fost ascultate chiar din prima zi în care te-ai hotărât în inima ta să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău! Cuvintele tale au fost auzite și tocmai din pricina lor am venit eu acum.

13. Dar căpetenia împărăției Persiei mi s-a împotrivit timp de douăzeci și una de zile, dar iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, a venit să mă ajute, căci fusesem lăsat acolo, cu împărații Persiei.

14. Acum am venit să te învăț cu privire la ceea ce se va întâmpla cu poporul tău în zilele de pe urmă, căci viziunea se referă tot la acele zile.

15. În timp ce îmi spunea cuvintele acestea, mi-am plecat fruntea la pământ și am rămas mut.

16. Dar iată că cineva care era la înfățișare ca un om mi-a atins buzele. Atunci mi-am deschis gura și am început să vorbesc. I-am zis celui ce stătea înaintea mea: – Stăpâne, la vederea acestei viziuni, m-am umplut de groază și am rămas fără vlagă.

17. Cum ar putea slujitorul stăpânului meu să vorbească cu stăpânul meu? Căci puterea m-a părăsit și abia mai am suflare.

Citiți capitolul complet Daniel 10