Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 10:13-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. Dar căpetenia împărăției Persiei mi s-a împotrivit timp de douăzeci și una de zile, dar iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, a venit să mă ajute, căci fusesem lăsat acolo, cu împărații Persiei.

14. Acum am venit să te învăț cu privire la ceea ce se va întâmpla cu poporul tău în zilele de pe urmă, căci viziunea se referă tot la acele zile.

15. În timp ce îmi spunea cuvintele acestea, mi-am plecat fruntea la pământ și am rămas mut.

16. Dar iată că cineva care era la înfățișare ca un om mi-a atins buzele. Atunci mi-am deschis gura și am început să vorbesc. I-am zis celui ce stătea înaintea mea: – Stăpâne, la vederea acestei viziuni, m-am umplut de groază și am rămas fără vlagă.

17. Cum ar putea slujitorul stăpânului meu să vorbească cu stăpânul meu? Căci puterea m-a părăsit și abia mai am suflare.

18. Atunci cel care avea înfățișarea ca a unui om m-a atins din nou și m-a întărit.

19. El mi-a zis: – Nu te teme, om plăcut lui Dumnezeu! Pace ție! Fii tare! Fii puternic! În timp ce vorbea cu mine, am simțit cum mă întăresc și i-am zis: – Vorbește, stăpâne, căci m-ai întărit!

20. El m-a întrebat: – Știi tu pentru ce am venit la tine? Acum mă voi întoarce să lupt împotriva căpeteniei Persiei, iar, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei.

21. Dar înainte îți voi spune ce este scris în Cartea Adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva lor decât Mihail, căpetenia voastră.

Citiți capitolul complet Daniel 10