Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12

Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 1 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Patru tineri iudei la Curtea Babilonului

1. În al treilea an al domniei lui Iehoiachim, regele lui Iuda, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit și a asediat Ierusalimul.

2. Stăpânul l-a dat în mâna lui pe Iehoiachim, regele lui Iuda, precum și o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadnețar a dus vasele în țara Șinar, în templul zeului său; le-a dus în vistieria zeului lui.

3. Împăratul Nebucadnețar i-a poruncit lui Așpenaz, căpetenia eunucilor săi, să aducă câțiva israeliți de neam regal și de viță nobilă,

4. niște tineri fără nici un fel de cusur fizic, plăcuți la înfățișare, pricepuți în orice ramură a științei, cu minte ageră și cu pricepere, în stare să slujească la palatul împăratului, pe care să-i învețe scrierea și limba caldeenilor.

5. Împăratul le-a rânduit pentru fiecare zi o parte din hrana și din vinul de la masa lui, vrând să-i crească timp de trei ani, după care, la sfârșitul acestei perioade, ei urmau să rămână în slujba împăratului.

6. Printre ei erau și câțiva din seminția lui Iuda: Daniel, Hanania, Mișael și Azaria.

7. Căpetenia eunucilor le-a pus însă alte nume: Beltșațar lui Daniel, Șadrak lui Hanania, Meșak lui Mișael și Abed-Nego lui Azaria.

8. Daniel însă s-a hotărât să nu se întineze cu hrana împăratului și nici cu vinul de la masa lui. De aceea l-a rugat pe căpetenia eunucilor să nu-l silească să se întineze.

9. Dumnezeu a făcut ca Daniel să găsească îndurare și bunăvoință înaintea căpeteniei eunucilor.

10. Însă căpetenia eunucilor i-a zis lui Daniel: „Mă tem ca nu cumva stăpânul meu, împăratul, care v-a rânduit hrana și băutura, să vadă fețele voastre mai posomorâte decât ale celorlalți tineri de vârsta voastră și să-mi puneți capul în primejdie înaintea împăratului.“

11. Atunci Daniel i-a zis îngrijitorului însărcinat de căpetenia eunucilor cu supravegherea sa, a lui Hanania, a lui Mișael și a lui Azaria:

12. „Încearcă-i pe slujitorii tăi timp de zece zile: să ni se dea să mâncăm numai legume și să bem – doar apă.

13. Apoi să te uiți la înfățișarea noastră și la înfățișarea tinerilor care mănâncă din hrana împăratului și să faci slujitorilor tăi potrivit cu ceea ce vei vedea.“

14. El i-a ascultat în privința aceasta și i-a încercat timp de zece zile.

15. La sfârșitul celor zece zile a văzut că la înfățișare arătau mai bine, iar la trup erau mai plini decât toți ceilalți tineri care mâncau din hrana împăratului.

16. Și astfel îngrijitorul a renunțat la hrana și la vinul de la masa împăratului și le-a dat legume.

17. Acestor patru tineri Dumnezeu le-a dat știință și pricepere în orice fel de scriere și înțelepciune. Daniel putea să înțeleagă orice fel de viziuni și visuri.

18. Când s-a împlinit vremea rânduită de împărat ca toți tinerii să fie aduși la el, căpetenia eunucilor i-a adus înaintea lui Nebucadnețar,

19. și împăratul a vorbit cu ei. Dar între toți aceștia nu s-a găsit nici unul ca Daniel, Hanania, Mișael și Azaria, astfel că ei au rămas în slujba împăratului.

20. În orice problemă pentru care era nevoie de înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, el îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți magicienii și descântătorii din întreaga lui împărăție.

21. Așa a dus-o Daniel până în anul întâi al împăratului Cirus.#+ 1:21 Este vorba despre domnia lui Cirus II cel Mare ( 559-530 î.Cr. ) peste Babilon; anul 539 î.Cr.