Vechiul Testament

Noul Testament

Amos 9:10-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. De sabie vor pieri toți păcătoșii din poporul Meu, toți cei ce zic: «Nu se va apropia de noi nenorocirea și nu ne va ajunge!»

11. În ziua aceea, voi ridica cortul căzut al lui David. Îi voi repara crăpăturile, îi voi ridica ruinele și-l voi reclădi așa cum era în vremurile de odinioară,

12. ca astfel să ia în stăpânire rămășița Edomului, precum și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu“, zice Domnul , Cel Care face aceste lucruri.

13. „Iată, vin zile, zice Domnul , când cel ce ară îl va ajunge pe cel ce culege, iar negustorul de struguri – pe cel ce împrăștie sămânța. Munții vor picura must, iar acesta se va scurge din toate dealurile.

Citiți capitolul complet Amos 9