Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 7:15-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. dar nu voi îndepărta îndurarea Mea de la el, așa cum am îndepărtat-o de la Saul, pe care l-am înlăturat dinaintea ta.

16. Ci Casa ta și regatul tău vor dăinui veșnic înaintea Mea, iar tronul tău va fi întărit pe vecie.’»“

17. Natan l-a înștiințat pe David întocmai despre toate aceste cuvinte, despre toată această vedenie.

18. Regele David a intrat și s-a așezat înaintea Domnului , spunând: „Cine sunt eu, Stăpâne Doamne , și cine este Casa mea, de m-ai adus până aici?

19. Și ca și cum ar fi prea puțin pentru Tine, Stăpâne Doamne , ai vorbit pe deasupra și despre viitorul Casei robului Tău. Acesta să fie modul Tău de a lucra cu omul, Stăpâne Doamne?

20. Ce ar putea să-Ți mai răspundă David? Tu, Stăpâne Doamne , îl cunoști pe robul Tău.

21. Datorită cuvântului Tău și a inimii Tale, ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe, descoperindu-le apoi robului Tău.

22. Cât de măreț ești Tu, Stăpâne Doamne! După câte am auzit cu urechile noastre, nu este nimeni ca Tine și nu există alt dumnezeu în afară de Tine.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 7