Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 6:8-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. David s-a mâniat pentru că mânia Domnului izbucnise împotriva lui Uza și a numit acel loc Pereț-Uza, nume care i-a rămas până în ziua de azi.

9. David s-a temut de Domnul în acea zi și a zis: „Cum să vină Chivotul Domnului la mine?“

10. Și David n-a vrut să mai aducă Chivotul Domnului în Cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom, ghititul.

11. Chivotul Domnului a rămas în casa lui Obed-Edom, ghititul, timp de trei luni, iar Domnul l-a binecuvântat pe Obed-Edom împreună cu întreaga lui familie.

12. I s-a spus regelui David că Domnul a binecuvântat familia lui Obed-Edom și tot ceea ce are, din pricina Chivotului lui Dumnezeu. Atunci David s-a dus și a adus Chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în Cetatea lui David, în mijlocul bucuriei.

13. După fiecare șase pași pe care-i făceau cei care duceau Chivotul Domnului , David jertfea un bou și un vițel gras.

14. David dansa cu toată puterea înaintea Domnului , încins cu un efod de in.

15. David împreună cu toată Casa lui Israel aduceau Chivotul Domnului în mijlocul strigătelor și al sunetului de corn.

16. În timp ce Chivotul Domnului intra în Cetatea lui David, Mihal, fiica lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David, sărind și dansând înaintea Domnului, l-a disprețuit în inima ei.

17. Au adus Chivotul Domnului și l-au așezat la locul lui, în mijlocul cortului pe care i l-a întins David. Apoi David a adus înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de pace.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 6