Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 21:12-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. acesta s-a dus și a adus osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan de la locuitorii Iabeș-Ghiladului (aceștia le furaseră din piața din Bet-Șan, unde le puseseră filistenii în ziua când l-au ucis pe Saul la Ghilboa).

13. A adus de acolo osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan și au fost adunate, de asemenea, și rămășițele celor care tocmai fuseseră spânzurați.

14. Au înmormântat osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan în teritoriul lui Beniamin, la Țela, în mormântul tatălui său, Chiș. Și au făcut tot ce poruncise regele. În urma acestor fapte, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor făcute pentru țară.

15. Între filisteni și Israel a avut loc o nouă bătălie, iar David a pornit la luptă împotriva filistenilor, împreună cu oamenii săi. David însă a obosit.

16. Ișbi-Benob, unul dintre urmașii lui Rafa, care avea o suliță cu un vârf de bronz în greutate de trei sute de șecheli și care era încins cu o sabie nouă, și-a pus în gând să-l omoare pe David.

17. În ajutorul lui David a venit însă Abișai, fiul Țeruiei, care l-a lovit pe filistean și l-a ucis. Atunci oamenii lui David i-au jurat spunându-i: „Nu vei mai merge împreună cu noi la război pentru ca să nu stingi lumina lui Israel.“

18. După aceea, o altă bătălie împotriva filistenilor a avut loc la Gob. Cu acest prilej, hușatitul Sibecai l-a ucis pe Saf, unul dintre urmașii lui Rafa.

19. În timpul unei alte lupte cu filistenii la Gob, Elhanan, fiul betleemitului Iaare-Oreghim, l-a ucis pe Goliat ghititul, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul unui țesător.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 21