1. Ioab a fost înștiințat că David plânge și-l jelește pe Absalom.
2. Astfel, acea zi, care trebuia să fie o zi de biruință, s-a transformat într-o zi de jale pentru întreg poporul, căci poporul a aflat în acea zi că regele își jelește fiul.
3. În aceeași zi, oștirea a intrat pe furiș în cetate, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă.
4. Regele își acoperise fața și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“
5. Ioab a intrat în palat la rege și i-a zis: „Tu astăzi acoperi de rușine fețele tuturor slujitorilor tăi, cei care ți-au salvat viața ție, fiilor, fiicelor, soțiilor și țiitoarelor tale.
6. Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne-ai arătat că, pentru tine, conducătorii și războinicii nu înseamnă nimic. Înțeleg că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți am fi morți, tu ai fi mai mulțumit.
7. Așadar, ridică-te, ieși afară și vorbește pe placul slujitorilor tăi, pentru că, dacă nu vei face acest lucru, îți jur pe Domnul că toți te vor părăsi în noaptea aceasta. Această nenorocire ar fi astfel mai mare decât toate nenorocirile care ți s-au întâmplat din tinerețe și până astăzi.
8. Regele s-a dus la poartă și a stat acolo. S-a dat de veste poporului: „Iată că regele stă la poartă!“ Și tot poporul a venit înaintea regelui. Între timp, israeliții fugiseră cu toții la corturile lor.
9. În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne-a eliberat de sub puterea dușmanilor noștri. El a fost cel care ne-a izbăvit de sub puterea filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, izgonit de Absalom.