21. Apoi i-a poruncit unui cușit: – Du-te și vestește-i regelui ce ai văzut. Cușitul s-a închinat înaintea lui Ioab și a luat-o la fugă.
22. Ahimaaț, fiul lui Țadok, i-a zis din nou lui Ioab: – Orice s-ar întâmpla, lasă-mă și pe mine să alerg după cușit. – Fiule, de ce vrei să alergi? l-a întrebat Ioab. Nu sunt niște vești pentru care să fii răsplătit.
23. – Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg, i-a zis Ahimaaț. – Bine, i-a spus Ioab, aleargă. Ahimaaț a alergat pe drumul care traversează Araba și l-a întrecut pe cușit.
24. În timp ce David se afla undeva între cele două porți, străjerul s-a urcat pe acoperișul porții, înspre zid și, uitându-se, a zărit un om singur care alerga.
25. L-a strigat pe rege și i-a spus acest lucru. Regele a zis: – Dacă este singur înseamnă că aduce vești. Omul se apropia din ce în ce mai mult.
26. La un moment dat, străjerul a zărit un alt om care alerga și a strigat către portar: – Văd un alt om singur care aleargă. – Și el aduce vești, a zis regele.
27. – Felul de alergare al celui dintâi pare a fi cel al lui Ahimaaț, fiul lui Țadok, a spus străjerul. – Înseamnă că aduce vești bune, a zis regele, deoarece acesta este un om bun.
28. Ahimaaț i-a strigat regelui: – Totul este bine! Apoi s-a închinat cu fața la pământ înaintea lui și i-a zis: – Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care i-a dat în mâinile noastre pe cei ce se răzvrătiseră împotriva stăpânului meu, regele.
29. – Tânărul Absalom este bine? a întrebat regele. – Slujitorul tău a văzut o mare învălmășeală, atunci când a fost trimis de Ioab, dar nu știe despre ce era vorba, a răspuns Ahimaaț.
30. – Așteaptă puțin deoparte, i-a zis regele. Ahimaaț a stat deoparte.
31. Îndată a sosit și cușitul, care a zis: – Am vești bune pentru stăpânul meu, regele. Domnul te-a izbăvit astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta.
32. – Tânărul Absalom este bine? l-a întrebat regele. – Ca acest tânăr să fie toți dușmanii stăpânului meu, regele, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să-ți facă vreun rău, i-a răspuns cușitul.
33. Atunci regele, cutremurându-se, s-a dus în încăperea care se afla deasupra porții și a început să plângă. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n-am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“