Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 17:23-29 Noua Traducere în limba Română (NTR)

23. Ahitofel, văzând că nu i-a fost urmat sfatul, și-a înșeuat măgarul și a plecat în grabă acasă, în cetatea sa. Și-a pus casa în rânduială și apoi s-a spânzurat. Astfel el a murit și a fost înmormântat în mormântul tatălui său.

24. David a ajuns la Mahanayim, în timp ce Absalom trecea Iordanul împreună cu toți israeliții.

25. Absalom l-a numit pe Amasa drept conducător al oștirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui israelit pe nume Ieter, care fusese căsătorit cu Abigail, fiica lui Nahaș și sora Țeruiei, mama lui Ioab.

26. Israeliții împreună cu Absalom și-au așezat tabăra pe teritoriul Ghiladului.

27. Când David a ajuns la Mahanayim, Șobi, fiul lui Nahaș, din Raba amoniților, Machir, fiul lui Amiel, din Lo-Debar și ghiladitul Barzilai, din Roghelim,

28. au adus paturi, lighene, vase din lut, grâu, orz, făină, grâne prăjite, fasole și linte,

29. miere, lapte bătut, oi și brânză de vaci pentru ca David și cei ce erau cu el să mănânce. Ei își ziceau: „Poporul este flămând, ostenit și însetat în urma călătoriei prin pustie.“

Citiți capitolul complet 2 Samuel 17