28. Absalom le-a poruncit slujitorilor săi: „Așteptați până când inima lui Amnon se va înveseli de vin și când vă voi zice: «Loviți-l pe Amnon!», atunci să-l ucideți. Nu vă fie teamă! Oare nu eu v-am poruncit acest lucru? Fiți tari și arătați-vă vitejia!“
29. Slujitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalți fii ai regelui au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit.
30. În timp ce veneau ei spre palat, regelui i-a sosit vestea că Absalom i-a ucis pe toți fiii regelui, nelăsând în viață pe nici unul dintre ei.
31. Auzind acestea, regele s-a sculat, și-a sfâșiat hainele și s-a culcat la pământ; slujitorii săi stăteau în picioare, având și ei hainele sfâșiate.
32. Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David, i-a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toți tinerii, fiii regelui, au fost uciși; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit-o pe sora acestuia, pe Tamar.
33. De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toți fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“
34. Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul și-a ridicat privirea și a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni.
35. Atunci Ionadab i-a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s-a întâmplat întocmai cum a spus slujitorul tău.“
36. Nu a terminat bine de vorbit că au și sosit fiii regelui. Ei au început să plângă în hohote, iar regele împreună cu slujitorii săi au început și ei să plângă foarte tare.
37. Absalom a fugit și s-a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheșurului, iar regele David plângea după fiul său în fiecare zi.
38. După ce Absalom a fugit și a ajuns în Gheșur, a rămas acolo trei ani.
39. Regele David a încetat să-l mai urmărească pe Absalom deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit.