Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 13:14-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. El însă n-a vrut s-o asculte și, fiind mai puternic decât ea, a necinstit-o culcându-se cu ea.

15. După aceea, Amnon a urât-o foarte tare pe Tamar, ura aceasta fiind chiar mai mare decât iubirea pe care o avusese pentru ea. Amnon i-a zis: – Scoală-te și pleacă!

16. – Nu! i-a zis ea. Alungându-mă, faci un rău și mai mare decât cel pe care l-ai făcut deja. Amnon însă n-a vrut s-o asculte

17. și, chemându-l pe tânărul care-l slujea, i-a zis: – Scoateți-o afară pe femeia aceasta și închideți ușa după ea!

18. Slujitorul său a făcut întocmai cum i se poruncise. Tamar purta o tunică decorată, căci cu astfel de veșminte se îmbrăcau fiicele regelui care erau fecioare.

19. Fiind izgonită, ea și-a presărat cenușă pe cap, și-a sfâșiat roba decorată pe care o purta, și-a pus mâinile pe cap și a plecat țipând.

20. Absalom, fratele ei, a întrebat-o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci și nu fi mâhnită pentru ceea ce s-a întâmplat, căci este fratele tău.“ Și Tamar, îndurerată, a rămas în casa fratelui său Absalom.

21. Când regele David a auzit ce s-a întâmplat s-a mâniat foarte tare.

22. Absalom nu a mai vorbit deloc cu Amnon, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe sora sa, Tamar.

23. Doi ani mai târziu, Absalom își tundea oile la Baal-Hațor, lângă hotarul cu Efraim. Și Absalom i-a invitat pe toți fiii regelui.

24. S-a dus la rege și i-a zis: – Iată, slujitorul tău își tunde oile. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la slujitorul tău!

25. Dar regele i-a zis lui Absalom: – Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu fim o povară pentru tine. Deși Absalom a stăruit de el, regele n-a vrut să meargă, însă l-a binecuvântat.

26. Atunci Absalom i-a zis: – Dă-i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi. – De ce să vină tocmai Amnon cu tine? l-a întrebat regele.

27. Absalom însă a stăruit de el, astfel că regele l-a trimis pe Amnon, împreună cu toți ceilalți fii ai săi, să meargă cu el.

28. Absalom le-a poruncit slujitorilor săi: „Așteptați până când inima lui Amnon se va înveseli de vin și când vă voi zice: «Loviți-l pe Amnon!», atunci să-l ucideți. Nu vă fie teamă! Oare nu eu v-am poruncit acest lucru? Fiți tari și arătați-vă vitejia!“

29. Slujitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalți fii ai regelui au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit.

30. În timp ce veneau ei spre palat, regelui i-a sosit vestea că Absalom i-a ucis pe toți fiii regelui, nelăsând în viață pe nici unul dintre ei.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 13