Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 12:4-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. La omul bogat a venit un călător, dar el nu s-a îndurat să ia din oile și vitele lui pentru a-i pregăti să mănânce. În schimb, a luat mielușeaua omului sărac și i-a pregătit-o celui care venise la el.

5. David s-a aprins foarte tare de mânie pe omul acela și i-a zis lui Natan: – Viu este Domnul că omul care a făcut acest lucru este vrednic de moarte!

6. Să dea înapoi patru mielușele, pentru că a săvârșit fapta aceasta și pentru că nu a arătat milă.

7. Atunci Natan i-a zis: – Tu ești omul acela! Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te-am uns rege peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul.

8. Ți-am dat Casa stăpânului tău și ți-am pus în brațe soțiile stăpânului tău; ți-am dat Casa lui Israel și a lui Iuda. Și dacă toate acestea ar fi fost prea puțin, aș mai fi adăugat și altele.

9. De ce ai disprețuit Cuvântul Domnului și ai păcătuit împotriva Lui? L-ai ucis pe hititul Urie cu sabia, iar pe soția lui ai luat-o să-ți fie soție. L-ai ucis pe Urie cu sabia amoniților.

10. De aceea sabia nu se va îndepărta din familia ta niciodată, pentru că M-ai disprețuit și ai luat-o pe soția hititului Urie să-ți fie ție soție.“

11. Așa vorbește Domnul : „Voi ridica nenorocirea asupra ta din propria ta familie. Îți voi lua soțiile sub privirea ta și le voi da altuia, iar el se va culca cu ele la lumina zilei.

12. Tu ai lucrat în ascuns, însă eu voi împlini acest cuvânt la lumina zilei, înaintea întregului Israel.“

13. David i-a zis lui Natan: – Am păcătuit împotriva Domnului. – Domnul ți-a iertat păcatul, i-a răspuns Natan, și nu vei muri.

14. Totuși, pentru că prin fapta aceasta ai făcut pe dușmanii Domnului să-L disprețuiască, copilul care ți s-a născut va muri.

15. Natan a plecat acasă, iar Domnul a lovit copilul pe care i-l născuse soția lui Urie lui David și s-a îmbolnăvit grav.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 12