Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 10:15-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. Văzând că au fost învinși de Israel, arameii și-au adunat toate forțele.

16. Hadad-Ezer a trimis după arameii de dincolo de râu și aceștia au venit la Helam, avându-l în fruntea lor pe Șobac, conducătorul oștirii lui Hadad-Ezer.

17. Când a aflat David acest lucru, i-a adunat pe toți israeliții, a trecut Iordanul și a sosit la Helam. Arameii s-au așezat în poziție de luptă împotriva lui David și s-au încleștat în luptă.

18. Arameii au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis arameilor șapte sute de oameni care conduceau carele și patruzeci de mii de pedestrași. L-a rănit și pe Șobac, conducătorul oștirii lor, care a și murit acolo.

19. Văzând că au fost învinși de Israel, regii vasali lui Hadad-Ezer au făcut pace cu Israel și i s-au supus. Și arameilor le-a fost frică să-i mai ajute pe amoniți.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 10