Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 10:1-7 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. După aceea, regele amoniților a murit, iar în locul lui a domnit fiul său, Hanun.

2. David a zis: „Voi da dovadă de loialitate față de Hanun, fiul lui Nahaș, tot așa cum și tatăl său a dat dovadă de loialitate față de mine.“ David și-a trimis slujitorii ca să-l mângâie sufletește pe Hanun pentru moartea tatălui său. Când slujitorii lui David au ajuns în țara amoniților,

3. căpeteniile amonite i-au zis stăpânului lor, Hanun: „Chiar crezi că David dorește să-l cinstească pe tatăl tău, trimițându-ți acești oameni ca să te mângâie sufletește? David i-a trimis la tine pe slujitorii lui mai degrabă ca să cerceteze cetatea, să o iscodească și să o cucerească.“

4. Atunci Hanun i-a luat pe slujitorii lui David, le-a ras bărbile pe jumătate, le-a tăiat hainele pe jumătate, până la brâu, și le-a dat drumul.

5. Când David a fost înștiințat de acest lucru, a trimis să le spună bărbaților care fuseseră atât de mult umiliți: „Rămâneți în Ierihon până ce vă va crește din nou barba și apoi să vă întoarceți!“

6. Văzând că se făcuseră urâți lui David, amoniții au tocmit douăzeci de mii de pedestrași aramei din Bet-Rehob și din regatul arameu al Țobei, pe regele din Maaca cu o mie de luptători și încă douăsprezece mii de luptători dintre bărbații din Tob.

7. Când a auzit David acest lucru l-a trimis împotriva lor pe Ioab împreună cu toată oștirea, numai războinici viteji.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 10