Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 9:9-23 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Voi face familiei lui Ahab așa cum am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și așa cum am făcut familiei lui Bașa, fiul lui Ahia.

10. Câinii o vor mânca pe Izabela pe ogorul din Izreel și nu o va înmormânta nimeni.“ Apoi a închis ușa și a fugit.

11. Când a ieșit Iehu la slujitorii stăpânului său, aceștia l-au întrebat: Toate bune? De ce a venit acest nebun la tine? Voi îl știți pe omul acesta și știți ce poate spune, le-a răspuns Iehu.

12. Minciuni! i-au zis ei. Povestește-ne! Iehu le-a răspuns: El mi-a vorbit astfel: „Așa vorbește Domnul : «Te ung rege peste Israel!»“

13. Ei s-au grăbit să-și ia mantiile și să le pună sub el, pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiță și au zis: „Iehu este rege!“

14. Astfel a uneltit Iehu, fiul lui Iehoșafat, fiul lui Nimși, împotriva lui Ioram. (În acea vreme, oștirea lui Ioram se afla la Ramot-Ghilad pentru a-l apăra împotriva lui Hazael, regele Aramului.

15. Fiind rănit, regele Ioram s-a întors la Izreel pentru a se vindeca de rănile pe care i le făcuseră arameii în timpul războiului cu Hazael, regele Aramului.) Așadar, Iehu a continuat: Dacă aceasta este și dorința voastră, atunci nu lăsați pe nimeni să scape din cetate, ca nu cumva să se ducă să vestească aceasta în Izreel.

16. Apoi Iehu a încălecat și s-a dus la Izreel, căci Ioram se odihnea acolo, iar Ahazia, regele lui Iuda, se dusese să-l vadă.

17. Străjerul care stătea pe turnul din Izreel a văzut trupele lui Iehu venind și a zis: Văd niște trupe venind! Trimite îndată un călăreț ca să-i întâmpine și să-i întrebe dacă vin cu gânduri de pace, a zis Ioram.

18. Călărețul a plecat și, când l-a întâlnit pe Iehu, i-a zis: Așa vorbește regele: „Vii cu gânduri de pace?“ Ce-ți pasă ție dacă vin cu gânduri de pace? i-a răspuns Iehu. Urmează-mă! Străjerul l-a înștiințat pe rege, zicându-i: Mesagerul s-a dus până la ei, dar nu se mai întoarce!

19. Atunci a fost trimis un al doilea călăreț, care s-a dus la ei și le-a zis: Așa vorbește regele: „Vii cu gânduri de pace?“ Ce-ți pasă ție dacă vin cu gânduri de pace? i-a răspuns Iehu. Urmează-mă!

20. Străjerul l-a înștiințat pe rege, zicându-i: Mesagerul s-a dus până la ei, dar nu se mai întoarce! După felul cum este mânat carul din frunte, cel ce vine este Iehu, fiul lui Nimși, căci el mână ca un nebun.

21. Înhamă! a poruncit Ioram. După ce au pregătit carul, Ioram, regele lui Israel, și Ahazia, regele lui Iuda, au plecat fiecare în carul lui să-l întâlnească pe Iehu; și l-au întâlnit în ogorul izreelitului Nabot.

22. Când l-a văzut Ioram pe Iehu, i-a zis: Vii cu gânduri de pace, Iehu? Cum pot să vin cu gânduri de pace atâta timp cât desfrânările mamei tale, Izabela, și vrăjitoriile ei sunt atât de multe? i-a răspuns el.

23. Ioram a întors carul și a fugit strigându-i lui Ahazia: Trădare, Ahazia!

Citiți capitolul complet 2 Regi 9