Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 8:6-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Regele a întrebat-o pe femeie și ea i-a istorisit totul. Apoi regele i-a dat un slujbaș, zicându-i: „Să i se înapoieze tot ce a fost al ei, împreună cu tot venitul pământului ei, din ziua în care a părăsit țara și până acum!“

7. Elisei a venit la Damasc. În acest timp Ben-Hadad, regele Aramului, era bolnav. El a fost înștiințat că a venit omul lui Dumnezeu.

8. Regele i-a zis lui Hazael: „Ia cu tine un dar, du-te, întâlnește-te cu omul lui Dumnezeu și întreabă-L pe Domnul prin el, zicându-i: «Mă voi vindeca de boala aceasta?»“

9. Hazael s-a dus, așadar, să se întâlnească cu Elisei și a luat cu el, ca dar, patruzeci de cămile încărcate cu tot ce era mai bun în Damasc. Când a ajuns la Elisei, s-a înfățișat înaintea lui și a zis: Fiul tău, Ben-Hadad, regele Aramului, m-a trimis la tine să te întreb dacă se va vindeca de boala lui.

10. Elisei i-a răspuns: Du-te și spune-i: „Cu siguranță te vei vindeca“, deși Domnul mi-a arătat că sigur va muri.

11. Apoi el și-a ațintit privirea spre Hazael și s-a uitat la el până când acesta s-a jenat. Și omul lui Dumnezeu a început să plângă.

12. De ce plângi, stăpâne? a întrebat Hazael. Pentru că știu răul pe care îl vei face israeliților, a răspuns el. Vei da foc cetăților lor întărite, îi vei ucide cu sabia pe tinerii lor, îi vei tăia în bucăți pe copiii lor și le vei spinteca pe femeile lor însărcinate.

13. Hazael i-a zis: Cum ar putea slujitorul tău, un biet câine, să poată face un lucru atât de mare? Domnul mi-a arătat că vei fi regele Aramului, i-a răspuns Elisei.

14. Apoi Hazael a plecat de la Elisei și s-a întors la stăpânul său, care l-a întrebat: Ce ți-a spus Elisei? Mi-a spus că sigur te vei vindeca, i-a răspuns el.

15. Dar a doua zi Hazael a luat o pânză netedă și, după ce a înmuiat-o în apă, a întins-o pe fața regelui, care a murit. Și în locul lui a domnit Hazael.

16. În al cincilea an al domniei lui Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, în timp ce Iehoșafat era rege al lui Iuda, a început să domnească Iehoram, fiul lui Iehoșafat, regele lui Iuda.

Citiți capitolul complet 2 Regi 8