Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 3:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al optsprezecelea an al domniei lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doisprezece ani.

2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului , totuși nu cum făcuse tatăl său și mama sa, căci a îndepărtat stâlpul sacru al lui Baal , pe care-l făcuse tatăl său.

3. El însă a săvârșit păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, și nu s-a depărtat de ele.

4. Meșa, regele Moabului, era crescător de oi și era nevoit să dea regelui lui Israel o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci cu tot cu lâna lor.

5. Însă, după moartea lui Ahab, regele Moabului s-a răsculat împotriva regelui lui Israel.

6. Regele Ioram a ieșit atunci din Samaria și a numărat întregul Israel.

7. Pe urmă a trimis un mesaj lui Iehoșafat, regele lui Iuda, zicând: – Regele Moabului s-a răsculat împotriva mea. Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Moabului? – Vin, a răspuns el. Eu și cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău și caii mei ca ai tăi.

8. Pe ce drum vom merge? a întrebat el. – Pe drumul prin pustia Edomului, a răspuns Ioram.

9. Regele Israelului, regele lui Iuda și regele Edomului au plecat. Dar după ce au înaintat, ocolind timp de șapte zile, n-a mai fost apă pentru oștire și animale.

Citiți capitolul complet 2 Regi 3