Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 24:2-8 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. Domnul a trimis împotriva lui Iehoiachim cete de caldeeni, de aramei, de moabiți și de amoniți. El le-a trimis împotriva lui Iuda, pentru a o distruge, după Cuvântul Domnului pe care-l rostise prin robii Săi, profeții.

3. Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului și pentru a îndepărta pe Iuda din prezența Lui, din cauza tuturor păcatelor săvârșite de Manase

4. și din cauza sângelui nevinovat pe care-l vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge nevinovat și de aceea Domnul n-a vrut să-l ierte.

5. Celelalte fapte ale lui Iehoiachim și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

6. Iehoiachim s-a culcat alături de părinții săi, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.

7. Monarhul Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce aparținea monarhului Egiptului, de la Râul Egiptului până la râul Eufrat.

8. Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama sa se numea Nehușta și era fiica lui Elnatan din Ierusalim.

Citiți capitolul complet 2 Regi 24