Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 23:21-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

21. Regele a poruncit întregului popor următoarele: „Sărbătoriți Paștele Domnului , Dumnezeul vostru, așa cum este scris în această Carte a Legământului!“

22. Paște ca acesta nu se mai sărbătorise din perioada judecătorilor care judecau pe Israel și nici chiar în toată perioada regilor lui Israel și a regilor lui Iuda.

23. Abia în al optsprezecelea an al domniei regelui Iosia, acest Paște a fost sărbătorit în cinstea Domnului la Ierusalim.

24. Iosia a mai îndepărtat pe cei care cheamă duhurile morților și pe cei care se ocupă cu descântece, terafimii , idolii și toate celelalte urâciuni care se puteau vedea pe teritoriul lui Iuda și la Ierusalim, împlinind astfel cuvintele Legii scrise în Cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului.

25. Nici unul dintre înaintașii lui Iosia nu a fost ca el, adică să se întoarcă la Domnul din toată inima, din tot sufletul și cu toată puterea lui, așa cum zice toată Legea lui Moise. Și nici după aceea nu s-a ridicat nimeni ca el.

26. Totuși Domnul nu S-a întors din înverșunarea mâniei Lui celei mari, mânie care era aprinsă împotriva lui Iuda din cauza tuturor faptelor prin care Îl mâniase Manase.

27. Și Domnul a zis: „Voi îndepărta pe Iuda din prezența Mea, cum am îndepărtat pe Israel și voi lepăda atât această cetate, Ierusalimul, pe care l-am ales, cât și Casa despre care ziceam că acolo va fi Numele Meu.“

28. Celelalte fapte ale lui Iosia și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

29. Pe vremea sa, faraonul Neco, monarhul Egiptului, a înaintat la râul Eufrat, la împăratul Asiriei. Regele Iosia i-a ieșit împotrivă. Neco l-a înfruntat la Meghido și l-a ucis.

30. Slujitorii lui l-au luat mort din Meghido, l-au adus într-un car la Ierusalim și l-au înmormântat în mormântul său. Apoi poporul țării l-a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, și l-a uns făcându-l rege în locul tatălui său.

31. Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama sa se numea Hamutal și era fiica lui Ieremia din Libna.

Citiți capitolul complet 2 Regi 23