Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 23:14-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. A zdrobit stâlpii sacri, a dărâmat așerele și a umplut locurile lor cu oase de oameni.

15. El a dărâmat chiar și altarul care era la Betel, precum și înălțimea pe care o făcuse Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască a dărâmat deci atât altarul, cât și înălțimea. El a dat foc atât înălțimii, prefăcând-o în cenușă, cât și stâlpului Așerei.

16. Când Iosia a privit în jur și a văzut mormintele care erau acolo, pe deal, a trimis să ia oasele din morminte. A ars oasele pe altar, pângărindu-l după Cuvântul Domnului , rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.

17. La un moment dat el a întrebat: Al cui este mormântul aceasta din piatră, pe care îl văd? Oamenii cetății i-au răspuns: Acesta este mormântul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda și a profețit împotriva altarului din Betel aceste lucruri pe care le-ai făcut.

18. Lăsați-l și nimeni să nu-i miște oasele! a zis el. Ei au lăsat oasele lui împreună cu ale profetului care venise din Samaria.

19. De asemenea, Iosia a mai îndepărtat toate templele care erau pe înălțimile din cetățile Samariei, pe care le zidiseră regii lui Israel ca să-L mânie pe Domnul. A făcut cu ele întocmai cum făcuse la Betel.

20. Iosia i-a înjunghiat pe altare pe toți preoții înălțimilor care erau acolo și a ars pe ele oase de oameni. Apoi s-a întors la Ierusalim.

21. Regele a poruncit întregului popor următoarele: „Sărbătoriți Paștele Domnului , Dumnezeul vostru, așa cum este scris în această Carte a Legământului!“

22. Paște ca acesta nu se mai sărbătorise din perioada judecătorilor care judecau pe Israel și nici chiar în toată perioada regilor lui Israel și a regilor lui Iuda.

23. Abia în al optsprezecelea an al domniei regelui Iosia, acest Paște a fost sărbătorit în cinstea Domnului la Ierusalim.

24. Iosia a mai îndepărtat pe cei care cheamă duhurile morților și pe cei care se ocupă cu descântece, terafimii , idolii și toate celelalte urâciuni care se puteau vedea pe teritoriul lui Iuda și la Ierusalim, împlinind astfel cuvintele Legii scrise în Cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului.

25. Nici unul dintre înaintașii lui Iosia nu a fost ca el, adică să se întoarcă la Domnul din toată inima, din tot sufletul și cu toată puterea lui, așa cum zice toată Legea lui Moise. Și nici după aceea nu s-a ridicat nimeni ca el.

26. Totuși Domnul nu S-a întors din înverșunarea mâniei Lui celei mari, mânie care era aprinsă împotriva lui Iuda din cauza tuturor faptelor prin care Îl mâniase Manase.

27. Și Domnul a zis: „Voi îndepărta pe Iuda din prezența Mea, cum am îndepărtat pe Israel și voi lepăda atât această cetate, Ierusalimul, pe care l-am ales, cât și Casa despre care ziceam că acolo va fi Numele Meu.“

28. Celelalte fapte ale lui Iosia și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

Citiți capitolul complet 2 Regi 23