Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 22:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Iosia era în vârstă de opt ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de treizeci și unu de ani. Mama sa se numea Iedida și era fiica lui Adaia din Boțkat.

2. El a făcut ce este drept înaintea Domnului și a umblat în toate căile strămoșului său David, fără a se abate la dreapta sau la stânga.

3. În al optsprezecelea an al domniei sale, regele Iosia l-a trimis pe scribul său, Șafan, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam, la Casa Domnului , zicându-i:

4. „Du-te la marele preot Hilchia și spune-i să strângă argintul care a fost adus la Casa Domnului , cel care fusese adunat de la oameni de către paznicii porții.

5. Să se dea acest argint celor ce supraveghează lucrarea la Casa Domnului , iar aceștia să-l dea lucrătorilor care sunt la Casa Domnului , adică celor ce fac restaurarea Casei:

6. tâmplarilor, constructorilor și zidarilor. Să li se mai dea și pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite necesare pentru restaurarea Casei,

7. dar să nu se ceară nici o socoteală oamenilor cărora li se încredințează argintul, căci ei lucrează cinstit.“

8. Atunci marele preot Hilchia i-a zis scribului Șafan: „Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului!“ Hilchia i-a dat Cartea lui Șafan, iar acesta a citit-o.

9. Scribul Șafan s-a dus la rege și i-a adus regelui următorul mesaj: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în Casă și l-au dat celor ce supraveghează lucrarea la Casa Domnului.“

Citiți capitolul complet 2 Regi 22