Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 21:19-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de doi ani. Mama sa se numea Meșulemet și era fiica lui Haruț din Iotba.

20. El a făcut ce este rău înaintea Domnului , la fel cum făcuse tatăl său Manase.

21. A umblat în toate căile în care umblase și tatăl său, slujind și închinându-se idolilor cărora le slujise și Manase.

22. L-a părăsit pe Domnul , Dumnezeul strămoșilor săi, și nu a umblat pe Calea Domnului.

23. Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui și l-au ucis pe rege în palat,

24. dar poporul țării i-a omorât pe toți aceia care uneltiseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul țării l-a făcut rege pe fiul acestuia, Iosia.

25. Celelalte fapte pe care le-a făcut Amon, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

Citiți capitolul complet 2 Regi 21