5. Atunci Rețin, regele Aramului, și Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, au pornit război împotriva Ierusalimului. L-au asediat pe Ahaz, dar nu l-au putut învinge.
6. În vremea aceea, Rețin, regele Aramului, a readus Elatul sub stăpânirea Aramului, izgonindu-i pe iudei. Astfel edomiții s-au întors la Elat și au locuit acolo până în ziua de azi.
7. Ahaz a trimis niște soli la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, ca să-i spună: „Eu sunt slujitorul și fiul tău! Vino și salvează-mă de regele Aramului și de regele lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea.“
8. Ahaz a luat argintul și aurul care se aflau în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui și le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
9. Împăratul Asiriei l-a ascultat. Și astfel împăratul Asiriei a înaintat împotriva Damascului și l-a capturat. Apoi i-a dus pe locuitori în captivitate la Chir și l-a ucis pe Rețin.
10. Regele Ahaz a plecat la Damasc pentru a-l întâlni pe Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Când a văzut altarul care era în Damasc, regele Ahaz a trimis preotului Urie copia și modelul altarului împreună cu toate măsurile lui.
11. Preotul Urie a zidit un altar întocmai după modelul trimis din Damasc de regele Ahaz; și preotul Urie l-a terminat înainte de întoarcerea regelui din Damasc.
12. Când s-a întors regele din Damasc și a văzut altarul, s-a apropiat de el și a adus jertfe pe el.
13. A adus pe altar arderile de tot și darurile de mâncare, a turnat darurile de băutură și a vărsat sângele jertfelor pentru pace.
14. A îndepărtat dinaintea Casei altarul de bronz care era înaintea Domnului , pentru a nu fi între noul altar și Casa Domnului și l-a așezat la nord de noul altar.
15. Regele Ahaz i-a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Să aduci pe altarul cel mare arderea de tot de dimineață și darul de mâncare de seară, arderea de tot a regelui și darul lui de mâncare, arderea de tot a întregului popor din țară, darul lor de mâncare și darurile lor de băutură; să torni pe el tot sângele arderilor de tot și tot sângele jertfelor. Iar altarul de bronz îl voi folosi pentru a căuta călăuzire!“
16. Și preotul Urie a făcut totul așa cum i-a poruncit regele Ahaz.
17. Regele Ahaz a sfărâmat panelele piedestalelor și a îndepărtat bazinele de pe ele. A dat jos și „marea“ de pe boii de bronz care erau sub ea și a așezat-o pe o pardoseală de piatră.
18. La dorința împăratului Asiriei a îndepărtat din Casa Domnului atât arcada Sabatului, care fusese construită în interiorul Casei, cât și intrarea de afară a regelui.
19. Celelalte fapte pe care le-a făcut Ahaz, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?