Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 10:2-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. „De îndată ce va ajunge scrisoarea aceasta la voi pentru că urmașii stăpânului vostru sunt la voi și aveți care și cai, o cetate fortificată și arme

3. alegeți-l pe cel mai bun și mai vrednic dintre urmașii stăpânului vostru, puneți-l pe tronul tatălui său și luptați pentru dinastia stăpânului vostru.“

4. Ei însă s-au temut foarte tare și au zis: „Dacă doi regi n-au putut să-i stea împotrivă, cum vom putea să-i stăm noi împotrivă?“

5. Administratorul palatului împreună cu mai marele cetății, cei din sfatul bătrânilor și îngrijitorii i-au trimis lui Iehu următorul mesaj: „Noi suntem slujitorii tăi și vom face tot ce ne vei spune. Nu vom pune pe nimeni rege. Prin urmare, fă ce crezi de cuviință.“

6. Iehu le-a scris o a doua scrisoare, spunându-le: „Dacă sunteți de partea mea și dacă vreți să mă ascultați, luați capetele urmașilor stăpânului vostru și veniți la mine în Izreel mâine, pe vremea aceasta.“ Cei șaptezeci de urmași ai regelui erau în grija mai marilor cetății, care-i crescuseră.

7. Când a ajuns scrisoarea la ei, i-au luat pe cei șaptezeci de urmași ai regelui, i-au înjunghiat, le-au pus capetele în coșuri și i le-au trimis lui Iehu, la Izreel.

8. Mesagerul a venit și l-a înștiințat pe Iehu, spunându-i: Au adus capetele fiilor regelui. Faceți cu ele două grămezi la intrarea porții și lăsați-le acolo până dimineață, le-a zis Iehu.

9. Dimineața, el a ieșit, a stat înaintea întregului popor și a zis: „Voi sunteți fără vină! Iată că eu am uneltit împotriva stăpânului meu și l-am ucis, dar pe toți aceștia cine i-a omorât?

10. Să știți acum că nimic din Cuvântul Domnului , pe care Domnul l-a rostit împotriva familiei lui Ahab, nu va rămâne neîmplinit. Domnul a făcut ce a spus prin robul Său Ilie.“

11. Iehu a ucis tot ce a rămas din familia lui Ahab în Izreel, pe toți demnitarii lui, pe prietenii și pe preoții lui, astfel încât n-a mai rămas nici un supraviețuitor.

12. Apoi s-a ridicat, a ieșit și a plecat spre Samaria. Pe drum, când a ajuns la Bet-Ekedul Păstorilor,

13. Iehu a întâlnit niște rude ale lui Ahazia, regele lui Iuda. El a întrebat: Cine sunteți voi? Noi suntem rudele lui Ahazia și ne ducem să-i salutăm pe urmașii regelui și pe urmașii reginei, i-au răspuns ei.

14. Prindeți-i vii! a poruncit Iehu. Ei i-au prins vii și i-au înjunghiat lângă fântâna Bet-Ekedului. Erau în număr de patruzeci și doi și n-a cruțat pe nici unul.

Citiți capitolul complet 2 Regi 10