Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 5:8-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel încât heruvimii acopereau atât Chivotul, cât și drugii acestuia.

9. Drugilor li se dăduse o asemenea lungime, încât să li se vadă capetele din Locul Sfânt care era în fața sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei sunt acolo și astăzi.

10. În Chivot nu se mai aflau decât cele două table puse de Moise la Horeb, atunci când Domnul a încheiat legământ cu israeliții, după ce aceștia au ieșit din Egipt.

11. Apoi preoții au ieșit din Locul Sfânt (căci toți preoții prezenți se sfințiseră, fără să se mai țină seama de rândul cetei fiecăruia).

Citiți capitolul complet 2 Cronici 5